Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 30 decembrie 2020

Artistic

                                                                              Artistic


Ia-mă de mână, arată-mi!

Nu mai rostesc cuvinte

Vreau doar să învăţ

Ghidează-mi fiecare impuls

Fiecare mişcare.

Să privim amândoi

Fiecare apus de soare

Ce renaşte gradat

Din mii de nuanţe

Din pensonul tău

Precis şi liber

Lăsând urme de emoţie.

Se suprapune peste povestea noastră

Amplificând fiecare detaliu

Estompând fiecare secret.


💛 Iulia-Ioana 💛

 

duminică, 20 decembrie 2020

Jurnalul

Jurnalul


 Mereu pe aceleaşi străzi

Cu paşi grei, laşi în urma ta

Oameni mai tineri, mai fericiţi

Şi nimeni nu-ţi ştie povestea.

Nimeni nu-ţi numără serile dormite prin parcuri

Serile în care te plimbai prin săli de aşteptare goale

Nimeni nu te întreabă dacă ai avut coşmaruri sau nu

Dacă ai o rană adâncă, dacă ţi s-a vindecat sau nu.

În nopţi reci de noiembrie

Te aşezi pe o bancă umedă

Îţi strângi mai tare pardesiul vechi şi ars de timp

Şi priveşti ploaia.

Ştiu, acum  e miezul nopţii şi felinarele sunt încă aprinse

Iar tu cauţi în oameni ceva demult pierdut:

Profunzimea iubirii şi echilibrul personalităţii

Nu relaţii măsurate în monede.

Te bucuri de fiecare clipă în care ai fost îndrăgostit

Te întorci şi acum în locul în care ai cunoscut-o

Recitind jurnalul iubirii voastre

Pe care amândoi l-aţi scris

Dorindu-ţi o ultimă şansă:

Să te reîntorci la ea..


 💛 Iulia-Ioana 💛

Timpul

  Timpul Continuitatea severă a timpului Resimţită ca o limită de măsură Ce ne face să ne oprim uneori Din a fi conştienţi, egoişt...