Artistic
Ia-mă de mână, arată-mi!
Nu mai rostesc cuvinte
Vreau doar să învăţ
Ghidează-mi fiecare
impuls
Fiecare mişcare.
Să privim amândoi
Fiecare apus de soare
Ce renaşte gradat
Din mii de nuanţe
Din pensonul tău
Precis şi liber
Lăsând urme de emoţie.
Se suprapune peste
povestea noastră
Amplificând fiecare
detaliu
Estompând fiecare secret.
💛 Iulia-Ioana 💛
Jurnalul
Mereu pe aceleaşi străzi
Cu paşi grei, laşi în
urma ta
Oameni mai tineri, mai fericiţi
Şi nimeni nu-ţi ştie povestea.
Nimeni nu-ţi numără serile dormite prin parcuri
Serile în care te plimbai prin săli de aşteptare goale
Nimeni nu te întreabă dacă ai avut coşmaruri sau nu
Dacă ai o
rană adâncă, dacă ţi s-a vindecat sau nu.
În nopţi reci de noiembrie
Te aşezi pe o bancă umedă
Îţi strângi mai tare pardesiul vechi şi ars de timp
Şi priveşti ploaia.
Ştiu, acum e miezul nopţii şi felinarele sunt încă aprinse
Iar tu cauţi în oameni ceva demult pierdut:
Profunzimea iubirii şi echilibrul personalităţii
Nu relaţii măsurate în monede.
Te bucuri de fiecare clipă în care ai fost îndrăgostit
Te întorci şi acum în locul în care ai cunoscut-o
Recitind
jurnalul iubirii voastre
Pe care
amândoi l-aţi scris
Dorindu-ţi
o ultimă şansă:
Să te reîntorci la ea..
Iluzii
Printre ruine te oprești
La o limită pe care
mintea n-o mai percepe.
Detașat de zgomotul
orașului
Încadrat într-o statică
Pe care n-o poți mima
Cu gesuri, cu vorbe
risipite
Tu cauți altceva...
Dar vezi oameni ce se tem
poate,
de o trezire bruscă
într-un cadru nou...
Din partea stângă,
umbrele îți cer
să te întorci, acolo
unde,
trăirile apar în nuanțe
stridente
Pe aici... iluziile nu te
mai așteaptă...
Amnezia cuvintelor
Îl aștepți acum ca și atunci
să-și lase în urmă
orgoliul și mândria.
Printre rândurile scise-n
grabă
Cauți acum o iertare
nerostită.
În fiecare gând încerci
să îți minți inima:
iubirea lui nu e doar o formă de posesie.
ți-a lăsat sufletul
răscolit și dependent
de orice gest imprudent,
de orice amintire rămasă.
Amnezia cuvintelor îți
invelește încă fiecare reacție
și îți estompează
conturul emoțiilor.
Amintiri…
Dincolo de cuvintele ce rămân în urmă
Sesizez sensuri noi într-o promisiune nescrisă.
Reacțiile încetinesc, se estompează …
Însă clipele se vor sincroniza la fel ?
Se vor pierde prin iluzia unei anestezii permanente ?
Voi căuta printre amintirile transformate în nuanțe diafane .
Doar acea emoție care va menține sufletul în echilibru
nu va deveni
stridentă în prima rază de soare.
💛 Iulia-Ioana 💛
Imperativ
Stai!
Privește-ți
măcar o clipă umbra
Ce te-a urmat mii de ani
Strânge amintiri în fiecare clipă
Fără să îți amaneteze
Nici o emoție, nici un zâmbet
Te așteaptă fără să ceară nimic în schimb
Vede toate
străzile aglomerate
Prin care
alergi și îi e teamă…
Să nu își
piardă sufletul
Printre pașii
unor oameni grăbiți,
Printre alte prezențe feminine
Ce vin și pleacă fără să lase nimic în urmă.
Stai! A rămas la o atingere distanță…
Distinge suflete de
mătase albă
Uitate pe scările unui oraș plin de lumini...
💛
We don't read and write poetry because it's cute. We read and write poetry because we are members of the human race. And the human race is filled with passion. And medicine, law, business, engineering, these are noble pursuits and necessary to sustain life. But poetry, beauty, romance, love, these are what we stay alive for. (John Keating, DEAD POETS SOCIETY)
